Cursul de teatru cu actorul Andrei Cristea are loc săptămânal în studioul CrisACT Academy din Calea Griviței, Nr. 51, București.
Cine va susține acest curs?
Actorul Andrei Cristea s-a format în domeniul Artele Spectacolului, specializarea Păpuși și Marionete (UNATC București, promoția 2020, clasa prof. Dana Voicu, prof. Ioan Brancu și prof. Anca Bodolan-Oprișan). A urmat ulterior programul de masterat Regia teatrului de animație în cadrul aceleiași instituții (2020-2022).
De-a lungul formării sale, a căutat constant să experimenteze și să asimileze din cât mai multe ramuri artistice, reușind să-și însușească diferite instrumente de lucru. Acest lucru i-a deschis mai multe posibilități, având până în prezent oportunitatea de a lucra la spectacole de facturi diferite: teatru dramatic, teatru de animație, spectacole coregrafice, musical și alte manifestări performative. A colaborat până în prezent cu Teatrul Dramaturgilor Români, Teatrul Național București, Opera Națională București și Teatrul Apropo, iar în perioada octombrie 2023-decembrie 2024 a fost actor al trupei Teatrului pentru Copii și Tineret “Gulliver” Galați.
Acum însă s-a întors în București și vă pregătește un curs de teatru pentru adulți sau adolescenți.

Merită să îl cunoști!
Ce ne dorim cu acest curs?
Cursul de teatru pentru adulți este un curs format din trei module, fiecare modul având o durată de trei luni. Cursul este dedicat adulților și urmărește în mod special:
- diminuarea anxietății
- dezvoltarea imaginației
- gestionarea emoțiilor
- dobândirea unor tehnici de relaxare
- creșterea stimei de sine
- un mod inedit de relaxare după job sau școală
- integrarea într-un grup divers de lucru

Când va avea loc cursul și cum este organizat?
Ziua cursului va fi stabilită în funcție de programul și dorințele participanților. Cursanții vor fi împărțiți în grupe în funcție de vârsta pe care o au:
Grupa 1: Adulți (19+ ani)
Grupa 2: Adolescenți (13-18 ani)
Cât costă și cât durează?
Cursul are loc săptămânal, fiecare sesiune are o durată de 2 ore.
Prețul cursului este de 420 lei / lună.