Ultima comandă – regia Celina Nițu – comedie

„Ultima Comandă” este o comedie spumoasă ce se petrece în anii 20-30, anii nebuni ai secolului trecut în care oamenii își doreau mai presus de orice să simtă că trăiesc.

Rafinamentul și eleganța perioadei sunt prezente în salonul restaurantului spRITZ, un local select în care clienții își petrec serile lungi, pline de discuții și licori au obiceiul de a releva adevăruri, dureri și frustrări care în alt context ar rămâne sub presiune.

La o oră târzie în noapte, Alexei Murașkin, un client fidel al localului, un fericit al norocului, îmbogățit într-un moment de disperare la ruletă în urmă cu șase ani, își trăiește acum ultimele momente de lux și glorie. îl inițiază pe prietenul și protejatul său Tolkaciov în arta savuratului de stridii. Cei doi își împărtășesc povești mondene, istorii personale, bârfe, ajungând in mod surprinzător la micile nefericiri ale vieții de zi cu zi. Nefericiri mici sau mai degrabă mari?

Tolkaciov și Murașkin sting rachiul cu stridii și realitatea cu ebrietatea spre disperarea frumoasei chelnerițe, Dasha, care nu reușește să le ia ULTIMA COMANDĂ și să-și încheie mult prea lunga tură.

Tolkaciov, sub privirile căruia s-a produs devenirea lui Muraskin, nu-și poate ierta lipsa de curaj, dar fără să știe el este adevăratul norocos al soartei.

Povestirile lui Cehov, adaptate cu mult umor, te vor face să râzi cu poftă! O poftă molipsitoare! Bucură-te de o seară fără limite și fără restricții.

Distribuția: 

Eduard Cîrlan

Paul Nistor

Loredana Vlăduț

Regia: Celina Nițu

Scenografia: Remus Gabor și Raluca Aionițoaie

Light Design: Constantin Simon

Producția: Cristian Constantin

O producție CrisACT PRODUCTION. Proiect cofinanțat prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020. 

promo comedie
Spectacol Comedie