Cristian Constantin (n. 1996, Pucioasa) a absolvit în anul 2018 licența în Actorie la UNATC „I.L.Caragiale” și în anul 2020 masteratul tot la UNATC, în domeniul Art-Terapie prin Teatru și Artele Spectacolului, în prezent este doctorand la Academia Română, Institutul de Filosofie și Psihologie, domeniul Psihologie. În paralel a absolvit studiile modulelor psihopedagogice și alte cursuri de formare profesională precum cel de antreprenoriat, relații publice și comunicare, arta teatrului etc.

Cristian este și fondatorul și managerul CRISACT, proiect cofinanțat prin POCU, pe care l-a scris și implementat, realizând astfel o întreprindere socială în domeniul cultural, care funcționează conform legii economiei sociale. În cadrul acestei întreprinderi sociale Cristian monitorizează și realizarea scopului social, dar se ocupă și de managementul întregii activități, de organizarea spectacolelor, dar și de organizarea evenimentelor (cel mai recent fiind un eveniment de videomapping la un eveniment privat). Este actor colaborator al TNB „I.L. Caragiale”, dar și al mai multor entități care organizează spectacole în București și în țară. Joacă în spectacole precum: „Papagalul mut” – regia Nae Caranfil sau „Don Juan” – regia Cristian Pepino.

Este membru UNITER și este activ în viața culturală prin implicarea în diverse proiecte culturale și sociale cu finanțări europene, naționale, sau prin granturile SEE.

Publică articole de specialitate și participă constant la conferințe.

Are studii în managementul proiectelor și a fost managerul mai multor proiecte culturale cu finanțări AFCN, PNRR, POCU. De asemenea, este Manager Cultural certificat de Institutul Național de Cercetare și Formare Culturală din cadrul Ministerului Culturii.